În contextul pregătirii unei legislații europene care-și propune să reducă poluarea cu microplastic, se pune problema impactului asupra marcajelor rutiere, dispozitive de siguranță rutieră importante, care prin abraziune pot fi o sursă de microplastic. În absența unor date concrete, ERF (European Union Road Federation) a elaborat un studiu (ERF Position Paper on Road Markings and Microplastics) care, cu ajutorul profesioniștilor din domeniu, și-a propus să identifice măsurile posibile pentru reducerea emisiei de microplastic având ca proveniență marcajele rutiere.
Marcajele rutiere au un strat de acoperire din material plastic, acoperit la rândul său de un strat reflectorizant din (particule mici de) sticlă. Primul strat conține polimeri sintetici rezistenți și poate fi o sursă de microplastic în mediul înconjurător, însă cantitatea a fost în trecut în mod eronat apreciată, pe baza unor presupuneri false, ignorându-se următoarele aspecte :
- Cantitatea materialelor necesarea pentru fabricarea marcajelor rutiere a fost, în unele cazuri, supraevaluată;
- Stratul de acoperire din polimeri este, în întregime, protejat de stratul reflectorizant din sticlă, deci abraziunea este mult limitată în timpul duratei de funcționare;
- Odată cu pierderea caracterului reflectorizant, stratul din sticlă se reînnoiește, suprapunându-se peste cel existent;
- Când reînnoirea nu mai este posibilă, straturile succesive sunt înlăturate în mod corespunzător, fără impact negativ asupra mediului;
- În stratul de material plastic există și particule de sticlă care nu influențează emisia de microplastic.
Pentru reducerea contribuției marcajelor rutiere la poluarea cu microplastic, se recomandă în studiul citat alegerea unor materiale durabile, de mare calitate, și implementarea unui program proactiv de mentenanță prin care materialul reflectorizant să fie reînnoit îndată ce performanța scade sub un anumit nivel de control (bazat pe retroreflectivitate). Aceasta și pentru că marcajele rutiere sunt elemente critice ale infrastructurii rutiere, aducând enorme beneficii de siguranță, fiind deci necesară menținerea lor la cel mai înalt nivel calitativ pentru beneficiul întregii societăți.
by ARTRI
office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525
Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1