Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale
Wiki
ARTRI Facebook ARTRI Youtube ARTRI LinkedIn ARTRI Flickr
LOGIN
x

Login Utilizator

Informații exclusiv pentru membrii ARTRI

User*
Parola*
Realocare parola








Noutăți Stiri

România și R. Moldova întăresc colaborarea transfrontalieră

4.10.2019
1

 

În perioada 3-4 octombrie 2019, la Oradea, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu", inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor general de poliţie Ioan Buda, s-a întâlnit cu omologul său din Republica Moldova, domnul comisar şef Rosian Vasiloi.

Cu ocazia întrevederii, şefii celor două instituţii au analizat stadiul şi perspectivele cooperării româno-moldovene în domeniile aflate în competenţa celor două instituţii, inclusiv măsurile propuse pentru eficientizarea controlului la frontiera dintre cele două ţări. A fost analizată evoluţia situaţiei operative înregistrate la graniţa dintre România şi R. Moldova, acţiunile comune de prevenire și combatere a migrației ilegale și schimbul operativ de date și informații care se desfășoară permanent între autorităţile de frontieră ale celor două state.

De asemenea, agenda activităţii a vizat analiza implementării Planului privind dezvoltarea cooperării instituțiilor de frontieră ale României și Republicii Moldova pentru anul 2019, precum şi a Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind constituirea şi activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună.

Întâlnirea s-a derulat la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu" Oradea şi a reprezentat un prilej de a prezenta delegaţiei din R. Moldova detalii cu privire la procesul de formare şi pregătire al agenţilor de poliţie de frontieră.

Tot cu această ocazie, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române a prezentat omologului din Republica Moldova modalităţile de cooperare cu autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul vizitei la Punctele Comune de Contact Oradea şi Artand-Borș, unde se derulează un permanent schimb de informaţii pe diferite domenii privind infracţionalitatea transfrontalieră cum ar fi: combaterea migraţiei ilegale, traficului cu autovehicule furate, falsurilor în documentele de călătorie, precum şi identificarea de persoane.

De asemenea, oficialii din R. Moldova au vizitat Punctul de Trecere a Frontierei Borş unde formalităţile de frontieră se derulează în comun de către autorităţile române şi ungare.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au semnat Planul privind dezvoltarea cooperării instituțiilor de frontieră ale României și Republicii Moldova pentru anul 2020 şi au abordat aspecte privind promovarea şi materializarea conceptului de control comun.

sursa: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-intalnire-oficiala-intre-sefii-politiei-de-frontiera-din-romania-si-r-moldova-18233.html

 

Comentarii:

Comentariul tău:


RO EN RU
Copyright © 2016 Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale. Toate drepturile rezervate.
Design web si programare

office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525

Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1