Noutăți Stiri

Viitorul transporturilor și dogma climatică

0

În urmă cu cinci decenii, perspectiva unei noi glaciațiuni era dată ca sigură de oamenii de știință și popularizată de marile jurnale din întreaga lume. Celebrul cotidian britanitc The Guardian publica în ianuarie 1974 un articol (Space satellites show new Ice Age coming fast) care nu lăsa nici o urmă de îndoială: noua epocă de gheață era confirmată chiar de imaginile transmise de sateliți. Glaciațiunea era inevitabilă și nu putea fi împiedicată de acțiunea umană ce influențează clima doar într-o foarte mică măsură! După cum știm acum această amenințare climatică nu s-a materializat, fiind abandonată în favoarea altei dogme: încălzirea globală determinată de această data de ... acțiunea omului prin emisia necontrolată de dioxid de carbon. Teoria științifică a schimbărilor climatice catastrofale este transformată de oamenii politici care adesea nu au pregătire științifică iar uneori nu au niciun fel de pregătire într-o dogmă inatacabilă. E adevărat că mijloacele de comunicare propagă neîncetat această teorie și califică drept conspirație orice opinie contrară. Așa încât, pe Wikipedia găsim chiar un articol despre consensul științific privind încălzirea globală1. Totuși, chiar pe Wikipedia există informații care pun la îndoială acest consens (cuvânt plin de reverberații pentru cei care-și amintesc retorica insidioasă a limbii de lemn comuniste). Dăm doar un exemplu: Coaliția pentru CO2 care neagă teoria schimbărilor climatice, având membri iluștri ca fizicienii William Happer sau John Clauser (Premiul Nobel 2022). Nu poate fi vorba deci de vreun consens, ci doar de o orientare interesată și premeditată a informației înspre idea unui consens, așa cum s-a întâmplat de altfel și în recenta „pandemie".
Că nu poate fi vorba de consens o arată și un studiu2 recent, din septembrie 2023, publicat de prestigiosul editor de publicații științifice MDPI, în care un grup interdisciplinar de cercetători ajunge la o concluzie total opusă „consensului științific", respectiv că între cantitatea de CO2 din atmosferă și temperatură este o relație inversă celei acceptate azi, respectiv creșterea temperaturii este cauza iar CO2 efectul.
Fără a exista o unanimitate privind modelele climatice vehiculate în prezent, clasa politică europeană, mai ales, s-a lansat într-o cursă infernală pentru reducerea CO2, fixând o țintă ce evocă cele mai negre contrautopii literare: neutralitatea emisiilor de carbon. Este desigur un obiectiv distructiv pentru societatea contemporană, care ar putea avea un efect destructurant în cele mai multe domenii. Sectorul economic al transporturilor va fi printre cele mai afectate, fiind pus în fața unor provocări insurmontabile și inutile. De aceea, apreciem că, dincolo de problemele presante ale prezentului (fiscalitate, cost combustibili, preț RCA), trebuie avut în vedere și calendarul halucinant al electrificării transporturilor, imposibil de atins și de susținut de statul român. De altfel, nici celelalte țări europene, confruntate cu deficite bugetare cronice, accentuate de criza pandemică, nu se află într-o poziție mai bună (recentele reduceri ale subvențiilor pentru achiziția de mașini electrice atestă acest lucru). Dacă ne gândim doar la numărul de stații de încărcare a mașinilor electrice pe care România s-a angajat să le finanțeze prin PNRR (30000 inițial, redus apoi sub 23000), vom avea o imagine a unui efort absurd și, probabil, irealizabil.
Cooperarea între reprezentanții transportatorilor și autorități este, de aceea, necesară, în vederea evaluării realiste a ritmului în care pot fi implementate anumite măsuri ecologiste, precum și a impactului acestora asupra agenților economici. Această evaluare nu trebuie să țină cont de inflamarea progresistă a unor lideri politici europeni vremelnici, ci de datele concrete ale societății actuale.