Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale
Wiki
ARTRI Facebook ARTRI Youtube ARTRI LinkedIn ARTRI Flickr
LOGIN
x

Login Utilizator

Informații exclusiv pentru membrii ARTRI

User*
Parola*
Realocare parola








Noutăți Stiri

Întâlnire la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

30.01.2024
0

În data de 23.01.2024, dl. Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor, a avut o întâlnire cu factori responsabili din domeniu și cu reprezentanți ai asociațiilor de profil, care a avut ca scop trecerea în revistă a progreselor realizate de la întâlnirea anterioară (din 16.01.2024).
Astfel, reprezentantul COTAR a semnalat că, în continuare, la vehiculele de 24 tone se aplică tariful vechi la RCA, în pofida comunicatului ASF prin care se anunțase că RCA nu va depăși 8900 lei, spre surprinderea dlui. ministru Grindeanu care îi asigurase pe cei prezenți că va interveni. Referitor la propunerea returnării accizei la motorină, nu s-au înregistrat progrese, urmând să aibă loc discuții pentru elaborarea unei hotărâri de guvern.
O altă problemă discutată la ședința precedentă a fost reducerea timpilor de așteptare la frontierea UE și NON-UE. S-a anunțat astfel că la începutul lunii februarie se va implementa separarea fluxurilor iar preselecția camioanelor este în curs de realizare (se confecționează plăcuțele UE/NON-UE). De asemenea, au fost eliminate amenzile privind rovinieta în cazul așteptărilor în frontieră, urmând ca măsura să fie implementată printr-un act normativ.
A fost rezolvată prin OUG nr.4/18.01.2024 și problema toleranței privind depășirea masei maxime admise, fiind ridicată problema autovehiculelor electrice care depășesc masa maximă admisă din cauza greutății bateriilor.
Alte probleme discutate au fost: ajustarea tarifelor AST (baza legală urmează a fi aprobată în CA CNAIR pe 30.01), negocierea cu partea bulgară pentru eliminarea dublei cântăriri și a implementării unui sistem de semaforizare a podului de traversare, transportul elevilor (s-a afirmat că prețul unitar de 0,37 lei/km este insuficient).
În fine, s-a făcut referire la activitatea Grupului de lucru privind pirateria și a celui pentru modificarea OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ, ambele fiind în faza pregătirii cadrului legislativ.

by ARTRI

 

 

Comentarii:

Comentariul tău:


RO EN RU
Copyright © 2016 Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale. Toate drepturile rezervate.
Design web si programare

office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525

Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1