CNAIR ne informează cu privire la inițierea unei colaborări cu RAR, concretizată prin interconectarea bazelor de date proprii, în vederea fluidizării fluxului emiterii autorizației speciale de transport (AST) și a digitalizării actului de control.
În baza protocolului încheiat între CNAIR și RAR, la emiterea AST sunt preluate automat caracteristicile tehnice omologate de RAR și înscrise în documentele aferente, respectiv:
- Distanța dintre axe,
- Dimensiuni: lungime, lățime și înălțime
- Tip suspensie pe axă etc.
Această măsură va duce la eliminarea atașării documentelor RAR la solicitarea AST, proces repetitiv ce îngreunează atât activitatea operatorului de transport, obligat să anexeze un set de acte (carte de identitate a vehiculului, certificat de înmatriculare, notițe tehnice etc.), cât și a emitentului obligat să verifice conformitatea datelor comunicate cu cele înscrise în cartea tehnică a vehiculului.
CNAIR solicită, de aceea, transportatorilor să efectueze corecțiile necesare (dacă este cazul), astfel încât să existe concordanță între caracteristicile tehnice ale vehiculelor cu cele înscrise în documentele emise de RAR - RA.
by ARTRI
office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525
Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1